Beneficiile Cursului de Dezvoltare Personala si Autocunoastere

Din ce în ce mai mulți părinți aud zilnic replici ca:

  • Este prea greu!
  • Nu-mi place!
  • N-am chef, fa tu!
  • Ma plictisesc!

Însă, lipsa motivației are rădăcini adânci în mentalitate, în felul în care copiii s-au obișnuit să gândească.

Credem că dacă îi oferim contextele potrivite și uneltele de care are nevoie, orice copil e capabil să fie remarcabil și să își formeze o motivație sănătoasă.

Așa că am decis sa aducem principiile unei mentalități de învingător în mâinile copiilor pentru a putea ajuta la creșterea unei noi generații. O generație care are o stimă de sine sănătoasă, motivație potrivită și o voință de neclintit în fața provocărilor pe care le vor întâlni pe parcurs.

Știm că doar prin suportul potrivit și repetarea unor obiceiuri cheie testate și validate de mii de părinți, vor putea, într-adevăr, să transforme gândirea de învingător într-o a doua natură.

 

COPILUL TĂU VA DESCOPERI:

  • CUM FUNCȚIONEAZĂ CREIERUL

Astfel încât să-și dea seama de posibilitățile nemărginite prin care poate crește și prin care se poate dezvolta

  • CE ÎNSEAMNĂ SĂ AI O GÂNDIRE DE ÎNVINGĂTOR

Astfel încât să înțeleagă ce anume le aduce oamenilor succesul. De multe ori, copiii văd doar vârful icebergului și asta le poate crea așteptări greșite despre reușite. În schimb, copilul tău va afla din carte care sunt secretele învingătorilor. Astfel va putea să-și dezvolte talentele naturale și să devină mai bun în fiecare zi

  • DRAGOSTEA PENTRU A ÎNVĂȚA LUCRURI NOI

Astfel încât să își dorească să descopere lumea fără să fie nevoie să-l bați la cap, să-l trimiți la pregătire sau să îl mituiești ca să învețe.

  • DE CE GREȘELILE SUNT O OPORTUNITATE DE ÎNVĂȚARE

Din ce în ce mai mulți copii cresc cu frica să nu facă greșeli și asta îi împiedică să încerce lucruri noi. Le pune piedică să experimenteze și, mai ales, să învețe ce să facă mai bine data viitoare. Ne dorim ca al tău copil să nu-și mai ascundă greșelile și să își dezvolte strategia potrivită să învețe pentru că le va vedea ca pași naturali către evoluție.

  • PUTEREA LUI ÎNCĂ

Cum ar fi dacă în loc ca al tău copil să gândească:

  • Nu pot, nu știu, nu sunt suficient de bun,

ar gândi

  • Nu pot ÎNCĂ, nu știu ÎNCĂ, nu sunt suficient de bun… ÎNCĂ.

Această schimbare simplă de mentalitate poate face diferența dintre un copil care renunță ușor atunci când dă de greu și un copil care se străduiește și știe că, cu puțină muncă, totul este posibil.

  • CE ANUME NE FACE SĂ CREȘTEM ȘI SĂ NE DEZVOLTĂM

Cu siguranță suntem înconjurați de multe gadgeturi și obiecte care ne asigură confortul. Însă, dintotdeauna, provocările au fost acele lucruri care ne-au făcut să creștem, să găsim soluții și să devenim mai buni. Cum ar fi dacă al tău copil ar îmbrățișa provocările în loc să le evite?

  • CĂ PROGRESUL DUREAZĂ

În lumea telefoanelor, calculatoarelor tabletelor și jocurilor video, e foarte ușor să te obișnuiești să faci totul printr-un click. Însă, în lumea reală, după cum bine știi, progresul durează. Ne dorim să îi obișnuim pe copii cu acest principiu ca să ne asigurăm că, în orice situație, vor încerca până când vor reuși.

  • CĂ AU ÎN JURUL LOR TOATE RESURSELE DE CARE AU NEVOIE

Fie că vorbim de informații, unelte sau persoane. Foarte mulți copii învață indirect că trebuie să rezolve singuri fiecare problemă sau că e rușine să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Noi credem că lucrurile mărețe pot fi făcute doar cu ajutorul potrivit. Ne dorim să încurajăm copiii să învețe să lucreze împreună cu alți oameni ca să-și atingă cele mai îndrăznețe idei.

  • CUM SĂ ÎȘI GĂSEASCĂ INSPIRAȚIE ÎN OAMENII REMARCABILI DIN JURUL LOR

Fie că vorbim despre tine, ca părinte, despre prieteni, despre profesori și educatori, despre inventatori sau eroi de demult, sau despre personaje din filme sau povești. Pentru fiecare copil este important să fie inspirat de cele mai potrivite modele. Încurajăm copiii să găsească constant oameni remarcabili de la care să învețe și după care să-și modeleze principiile de succes pe care le aplică.

  • SOLUȚII PENTRU ORICE PROBLEMĂ

Cu toții ne dorim ca ai noștri copii să fie orientați către soluții în loc să fie prinși în problemă. Însă, de cele mai multe ori, copiii vor să fie salvați fără să încerce să rezolve singuri situația. Noi vrem să îi ajutăm pe copii să-și schimbe mentalitatea față de probleme și să le creăm obiceiul de a se strădui să găsească singuri soluțiile potrivite.

Articole similare

Dezvoltare Personală

Dezvoltarea personală nu este o opțiune, ci o necesitate!

Citește mai mult

Dezvoltarea personală nu este o opțiune, ci o necesitate!

Pentru detalii completați formularul de înscriere.

Citește mai mult

Beneficiile Cursului de Dezvoltare Personala si Autocunoastere

Una dintre cele mai mari provocări pe care le au copiii în zilele noastre este că le lipsește  motivația. Poate ai observat că din ce în ce mai mulți copii renunță foarte ușor când dau de  provocări. Dacă ceea ce fac devine greu, se plictisesc, se enervează, abandonează sau adoptă o atitudine de nepăsare. Refuză să învețe lucruri noi, se dau bătuți ușor la primul semn de dificultate, mint ca să-și ascundă greșelile și fac tot posibilul ca să le evite.

Citește mai mult